Centrul de presă

Participarea secretarului de stat Alexandru Victor Micula la sesiunea de deschidere a primului seminar regional dedicat prevenirii genocidului și atrocităților în masă

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
09.09.2019

Secretarul de stat Alexandru Victor Micula a participat la sesiunea de deschidere a primului seminar regional dedicat prevenirii genocidului și atrocităților în masă, organizat la Iași, în perioada 9 – 11 septembrie 2019. Evenimentul este o acțiune subsumată rețelei naționale pentru prevenirea genocidului și cercetarea multidisciplinară a gropilor comune și este organizat de Ministerul Public și Auschwitz Institute for Peace and Reconciliation/AIPR, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.

În intervenția sa, Alexandru Victor Micula s-a referit la efortul comun al Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Public și AIPR de a continua seria de seminarii dedicate specialiștilor români din rândul magistraturii, poliției, doctorilor antropologi, precum și a celor din mediul cercetării științifice. Prin susținerea acestui tip de activități, obiectivul MAE a fost cel de a investi în pregătirea experților în domeniu pe tot teritoriul României, dar și de a contribui la sensibilizarea funcționarilor publici în ceea ce privește consecințele atrocităților istorice ale regimurilor totalitare din secolul al XX-lea.

De asemenea, a subliniat relevanța metodologiei utilizate în construcția seminariilor, plecând de la facilitarea înțelegerii conceptelor de prevenire a genocidului și atrocităților în masă și continuând cu împărtășirea experiențelor directe ale vorbitorilor invitați din Bosnia Herțegovina și România. 

 

Informații suplimentare:

În perioada 9 – 13 septembrie 2019, la Iași și Cluj-Napoca, se desfășoară primele două seminarii regionale dedicate prevenirii genocidului și a atrocităților în masă. Seminarul care se va desfășura la Iași va pune accentul asupra următoarelor aspecte: conceptul de genocid, atrocitate și prevenirea acestora; gropi comune, cercetarea lor și mecanisme de prevenire a genocidului cu exemple din Bosnia Herțegovina și România; memoria atrocităților din România – perioada Holocaustului și a comunismului; rolul statului în prevenirea genocidului și a atrocităților în masă; Holocaustul în Republica Moldova.

În perioada 27 – 28 septembrie 2018, la București, a fost lansată cu succes rețeaua națională pentru prevenirea genocidului și cercetarea multidisciplinară a gropilor comune, urmată de organizarea primului seminar pentru experții români pe această temă.

Proiectul rețelei naționale pentru prevenirea genocidului și cercetarea multidisciplinară a gropilor comune – al cărui punct focal îl deține Ministerul Public – a rezultat în baza lecțiilor învățate pe durata exercitării, de către România, a președinției Alianței Internaționale pentru memoria Holocaustului/IHRA și confirmă angajamentul de a investi în formarea experților români.

Scopul acestei rețele este cel de a facilita cooperarea instituţională și, totodată, de a consolida pregătirea experților români implicați în investigații penale – procurori militari şi civili, poliție, medicină legală, antropologie, cercetare istorică etc.