Centrul de presă

Participarea secretarului de stat Alexandru Victor Micula la sesiunea de deschidere a celui de-al doilea seminar regional dedicat prevenirii genocidului și atrocităților în masă

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
12.09.2019

Secretarul de stat Alexandru Victor Micula a participat astăzi la sesiunea de deschidere a celui de-al doilea seminar regional dedicat prevenirii genocidului și atrocităților în masă, organizat la Cluj-Napoca în perioada 12 – 13 septembrie 2019. Evenimentul este o acțiune subsumată rețelei naționale pentru prevenirea genocidului și cercetarea multidisciplinară a gropilor comune și este organizat de Ministerul Public și Auschwitz Institute for Peace and Reconciliation/AIPR, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.

În intervenția sa, Alexandru Victor Micula s-a referit la efortul comun al Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Public și AIPR de a continua seria de seminarii dedicate specialiștilor români din rândul magistraturii, poliției, doctorilor antropologi, precum și a celor din mediul cercetării științifice. Prin susținerea acestui tip de activități, obiectivul Ministrului Afacerilor Externe este de a investi în pregătirea experților în domeniu pe tot teritoriul României, dar și de a contribui la sensibilizarea funcționarilor publici în ceea ce privește consecințele atrocităților istorice ale regimurilor totalitare din secolul al XX-lea. 

Astfel, România contribuie la implementarea în plan național a concluziilor Consiliului European  din decembrie 2018 privind combaterea antisemitismului, dar și a Strategiei din 2014 a Rețelei Punctelor Focale ale UE privind combaterea impunității pentru infracțiunile de genocid, crimele împotriva umanității și crimele de război din Uniunea Europeana și Statele Membre. 

În contextul discuțiilor, secretarul de stat Alexandru Victor Micula a subliniat relevanța metodologiei utilizate în construcția seminariilor, plecând de la facilitarea înțelegerii conceptelor de prevenire a genocidului și atrocităților în masă și continuând cu împărtășirea experiențelor directe ale vorbitorilor invitați din Bosnia Herțegovina și din România în procesarea gropilor comune rezultate în urma unor atrocități.

 

Informații suplimentare:

În perioada 9 – 13 septembrie 2019, la Iași și Cluj-Napoca, se desfășoară primele două seminarii regionale dedicate prevenirii genocidului și a atrocităților în masă. Seminarul va pune accentul asupra următoarelor aspecte: conceptul de genocid, atrocitate și prevenirea acestora; gropi comune, cercetarea lor și mecanisme de prevenire a genocidului cu exemple din Bosnia Herțegovina și România; memoria atrocităților din România – perioada Holocaustului și a comunismului; rolul statului în prevenirea genocidului și a atrocităților în masă.  

În perioada 27 - 28 septembrie 2018, la București, a fost lansată cu succes rețeaua națională pentru prevenirea genocidului și cercetarea multidisciplinară a gropilor comune, urmată de organizarea primului seminar pentru experții români pe această temă.

Proiectul rețelei naționale pentru prevenirea genocidului și cercetarea multidisciplinară a gropilor comune – al cărui punct focal îl deține Ministerul Public – a rezultat în baza lecțiilor învățate pe durata exercitării, de către România, a președinției Alianței Internaționale pentru memoria Holocaustului/IHRA și confirmă angajamentul de a investi în formarea experților români. 

Scopul acestei rețele este cel de a facilita cooperareainstituţională și, totodată, de a consolida pregătirea experților români implicați în investigații penale - procurori militari şi civili, poliție, medicină legală, antropologie, cercetare istorică etc.