Centrul de presă

Participarea secretarului de stat Alexandru Victor Micula la conferința la nivel înalt pentru marcarea celei de-a 25-a aniversări a Comisiei Europene împotriva rasismului și intoleranței (ECRI)

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
27.09.2019

Secretarul de stat Alexandru Victor Micula a participat, în perioada 26-27 septembrie 2019, la Paris, la conferința la nivel înalt pentru marcarea celei de-a 25-a aniversări a Comisiei Europene împotriva rasismului și intoleranței (ECRI), intitulată ”On the road to effective equality - New Responses to racism and intolerance needed?”.

Evenimentul a fost organizat de ECRI împreuna cu Franța, stat ce deține în perioada mai-noiembrie 2019 președinția Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei și a reunit oficiali și reprezentanți de rang înalt ai statelor membre care au realizat un schimb de opinii referitor la evaluarea activităților din ultimii 25 de ani în lupta împotriva discriminării, precum și opțiunile de viitor. De asemenea, reprezentanți ai Consiliului Europei, ONU și UE au dezbătut, împreună cu reprezentanți ai statelor membre, experți și reprezentați ai societății civile, teme legate de incluziunea în societate a grupurilor expuse la rasism și intoleranță și gestionarea oportunităților și riscurilor prezentate de internet și noile tehnologii în conexiune cu egalitatea, rasismul, antisemitismul și intoleranța.

Oficialul român, în intervenția sa, a subliniat că sunt prioritare combaterea rasismului și intoleranței, precum și promovarea egalității, acestea fiind valori fundamentale ale societăților europene. A arătat că, în prezent, societatea se confruntă cu provocări cauzate de creșterea crescândă a populismului, retoricii extremiste și discursurilor de ură online și offline, care generează intoleranță, rasism, xenofobie și subminează fundamentul societăților democratice europene. Pentru a contracara aceste fenomene îngrijorătoare este nevoie de o acțiune concertată a guvernelor, organizațiilor internaționale relevante, marii actori din domeniul IT și societatea civilă.

În marja lucrărilor Conferinţei, secretarul de stat Victor Micula a avut o întrevedere bilaterală cu Gabriella Battaini-Dragoni, Secretar General-adjunct al Consiliului Europei. În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali au abordat teme privind stadiul cooperării dintre România şi Consiliul Europei, dar şi provocările actuale cărora organizaţia de la Strasbourg trebuie să le răspundă.

Informații suplimentare:

Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intolerantei (ECRI) este un organism al Consiliului Europei care a fost înfiinţat în 1994 la iniţiativa primului Summit al şefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei. ECRI, care în prezent își desfășoară activitatea în baza Statutului aprobat de CM prin Rezoluţia (2002)8, este alcătuit din experţi independenţi cu experienţa recunoscută în domeniul problematicii rasismului, xenofobiei, intoleranței şi antisemitismului. Comisia monitorizează aceste probleme în cazul fiecărui stat membru şi propune măsuri concrete pentru îmbunătăţirea situaţiei.