Centrul de presă

Cea de-a treia zi a votului în străinătate pentru turul doi al alegerilor prezidențiale continuă în 816 secții de votare din Asia, Europa, Africa și America

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
24.11.2019

Cea de-a treia zi a votului în străinătate pentru turul doi al alegerilor prezidențiale continuă în 816 secții de votare din Asia, Europa, Africa și America. La ora 17.00 (ora României) 734.749 de cetățeni români își exercitaseră dreptul de vot la secțiile de votare, depășind cu 84.590 numărul total al alegătorilor din primul tur.

Alegerile pentru Președintele României s-au încheiat în: Australia, China, Filipine, India, Japonia, Kazahstan, Malaysia, Noua Zeelandă, Republica Indonezia, Republica Coreea, Republica Populară Democrată Coreeană, Regatul Thailandei, Republica Singapore, Sri Lanka și Vietnam.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români aflați în străinătate pe durata alegerilor prezidențiale să acceseze harta interactivă a secțiilor de votare pe site-ul oficial al MAE pentru identificarea unor secții de votare alternative, în cazul în care cea mai apropiată secție de votare înregistrează un flux ridicat de alegători: http://www.mae.ro/maps/4083.