Centrul de presă

Al doilea volum al lucrării „Pagini din Diplomaţia României”, lansat la MAE

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
16.02.2011

Al doilea volum al lucrării ”Pagini din Diplomaţia României” a fost lansat astăzi în cadrul programului „Cartea lunii la MAE”. Evenimentul a avut loc la Sala Gafencu a Ministerului Afacerilor Externe.

La eveniment au participat: Sînziana Dragoş, director MAE, academicianul Dan Berindei, academicianul Răzvan Theodorescu, ambasadorii Constantin Ene şi Ion M. Anghel. De asemenea, au fost prezenţi membri ai Asociaţiei Ambasadorilor şi Diplomaţilor de Carieră din România, tineri diplomaţi, reprezentanţi ai presei.

Volumul al doilea din „Pagini din Diplomaţia României” cuprinde momente de politică externă, relatate chiar de cei care au participat la realizarea lor. Sunt descrise şi analizate relaţiile diplomatice ale României cu Japonia şi China, statele europene, lumea arabă şi subcontinentul indian.

Referindu-se la lucrare, academicianul Răzvan Theodorescu a menţionat că „este o carte ce trebuie să contribuie la scrierea unei perioade din istoria României (...), o lucrare de istorie care va ajuta la scrierea altor istorii.”

Prin varietatea subiectele tratate, volumul îşi propune să  fie un ghid diplomatic pentru tinerii diplomaţi şi să ofere o nouă perspectivă de înţelegere a contextului politico-diplomatic din acea perioadă.


Informaţii suplimentare

Ministerul Afacerilor Externe derulează două programe de promovare editorială: Cartea lunii la MAE, dedicat lucrărilor scrise de diplomaţi români şi Repere editoriale la MAE,  pentru apariţiile de referinţă ale unor autori români şi străini din domeniul relaţiilor internaţionale, politică externă, istorie a diplomaţiei.

Prin cele două programe, Ministerul Afacerilor Externe îşi propune să contribuie la crearea unui cadru de dezbatere între mediile diplomatice, academice, culturale şi ştiinţifice din România. Cartea lunii la MAE şi Repere editoriale la MAE au fost premiate în 2008 de Uniunea Editorilor din România pentru contribuţia la dezvoltarea pieţei de carte de specialitate.