Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale este primul instrument juridic multilateral constrângător destinat protecţiei minorităţilor naţionale. A intrat în vigoare la 1 februarie 1998.
Examinarea punerii în aplicare a Convenţiei-cadru de către Statele Părţi este asigurată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, asistat de un Comitet Consultativ, compus din experţi independenţi.
Pe baza raportului naţional întocmit de fiecare Stat Parte şi a altor surse de informare (rapoarte ale organizaţiilor neguvernamentale, presă, etc.), precum şi în urma vizitei pe care o efectuează în ţara respectivă, Comitetul Consultativ elaborează un aviz privind adecvarea masurilor legislative şi de altă natură pe care Statul Parte le-a luat pentru a da efect principiilor Convenţiei-cadru. Comitetul Miniştrilor examinează avizul Comitetului Consultativ şi, pe baza acestuia, adoptă concluzii şi, eventual, o serie de recomandări pe care Statele Părţi sunt invitate să le transpună în practică până la o dată limită.
România a ratificat Convenţia-cadru la 11 mai 1995. A prezentat primul raport la 24 iunie 1999. O delegaţie a Comitetului Consultativ a vizitat România, în perioada 19-21 iunie 2000. Avizul Comitetului Consultativ a fost înaintat autorităţilor române la 27 aprilie 2001, care au transmis, în termen de 4 luni, comentarii cu privire la conţinutul acestuia. La 13 martie 2002, Comitetul Miniştrilor a adoptat rezoluţia privind adecvarea măsurilor luate de România pentru a da efect principiilor Convenţiei-cadru.

România a ratificat Carta Socială Europeană revizuită la 5 mai 1999. Ca parte la Carta socială, România are obligaţia de a întocmi, la intervale regulate, un raport asupra aplicării prevederilor acestui instrument internaţional. La procedura de control participă: comitetul de experţi independenţi aleşi de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, Comitetul guvernamental, în componenta căruia intra reprezentanţi ai statelor părţi, Comitetul de Miniştri care adoptă rezoluţii asupra ciclului de control şi APCE. Raportul României a fost prezentat la 17 august 2001, urmând ca partea a doua să fie prezentată până la 31 martie 2002.

3. Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi pedepselor inumane sau degradante

Articolul 1 al Convenţiei stabileşte înfiinţarea Comitetului European pentru prevenirea şi sancţionarea torturii şi tratamentelor inumane sau degradante. Comitetul este alcătuit din experţi independenţi recunoscuţi pentru activitatea desfăşurată în acest domeniu, iar numărul acestuia este egal cu cel al statelor părţi. Ca sistem de monitorizare, Comitetul efectuează vizite periodice în statele membre, după care elaborează rapoarte.
Convenţia a intrat în vigoare la 1 februarie 1989. România a ratificat Convenţia la 4 octombrie 1994.
Vizita Comitetului în România a avut loc în ianuarie 1999, a doua vizita în România a acestuia, după cea efectuata în 1995. Raportul Comitetului după prima vizita în tara noastră a fost publicat în februarie 1998.

Comisia europeana împotriva rasismului şi intolerantei (ECRI) este un organism al Consiliului Europei şi a fost înfiinţată în 1994 la iniţiativa primului Summit al şefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei. ECRI este alcătuit din experţi independenţi cu experienţa recunoscuta în domeniul problematicii rasismului, xenofobiei, intolerantei şi anti-semitismului. Comisia monitorizează aceste probleme în cazul fiecărei tari membre şi propune masuri concrete pentru îmbunătăţirea situaţiei.
Primul raport al României la ECRI a fost adoptat în noiembrie 1998 şi transmis Guvernului României în ianuarie 1999. Al doilea raport este în curs de finalizare şi va fi publicat la începutul anului 2002.

5. Convenţiile civilă şi penală privind corupţia (GRECO)

In cadrul Programului de acţiune împotriva corupţiei, adoptat de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, Grupul Multidisciplinar împotriva Corupţiei (GMC), creat în 1995, a fost mandatat cu elaborarea unor instrumente juridice internaţionale, menite să contribuie la creşterea eficientei acţiunilor de prevenire şi combatere a corupţiei.
Principalele instrumente elaborate au fost Convenţia penală privind corupţia, semnată de România, alături de alte 17 state membre, la 27 ianuarie 1999, la Strasbourg, şi Convenţia civila privind corupţia, deschisa spre semnare la Strasbourg la 4 noiembrie 1999, România fiind printre cele 12 state care au semnat-o cu acea ocazie. Convenţia penală asupra corupţiei instituie un sistem obligatoriu de control prin intermediul unei instituţii europene denumita Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO), pentru asigurarea punerii în aplicare a dispoziţiilor convenţiei. România este membra a GRECO din anul 2000.
Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO) are structura unui comitet format din reprezentanţi ai statelor membre, fiind deschis participării şi altor state care au contribuit la lucrările Grupului multidisciplinar asupra corupţiei (SUA, Canada, Japonia, Mexic, Belarus, Georgia şi Bosnia-Hertegovina). Grupul efectuează evaluări anuale, în urma cărora elaborează rapoarte confidenţiale pe baza cărora GRECO poate face recomandări statelor membre în scopul ameliorării legislaţiei şi practicii naţionale de combatere a corupţiei.