I T A L I A
 
   
 
  
Cele mai importante puncte de trecere a frontierei utilizate de către turiștii români sunt: TRIESTE, TARVISIO; FIUMICINO (Roma) și MALPENSA (Milano).

1. Informații utile privind regimul vamal
Regulamentul vamal italian nu are prevederi care să excludă introducerea în Italia a bunurilor, obiectelor și alimentelor în mod diferit de reglementările europene, dar, ca în toată lumea, sunt excluse drogurile, substanțele toxice, inflamabile și explozibilii.

2. Asistență medicală
In caz de îmbolnăviri care necesită internarea în spital, persoanele în cauză trebuie să aibă asupra lor asigurarea corespunzătoare. Se recomandă să se facă asigurări de sănătate la societățile care au un partener în Italia, precizat în polița de asigurare.

3. Tipurile de cărți de credit și folosirea acestora
În Italia sunt acceptate toate tipurile de cărți de credit europene și nord-americane.

4. Alte recomandări
Grupurile de turiști să viziteze compact diferitele puncte de atracție, banii și actele să nu fie “la vedere”, iar gențile și marsupiile să fie bine asigurate și sub controlul permanent al purtătorului.

Circulația pe drumurile publice se efectuează cu farurile aprinse în permanență (faza de întâlnire), iar centura de siguranță este obligatorie. In caz de accident grav se anunță imediat poliția (telefon 113) sau carabinierii (telefon 112).

La 17 august 2002 a intrat în vigoare Acordul privind recunoașterea reciprocă potrivit căruia permisele de conducere auto se recunosc reciproc de la data intrării pe teritoriul celeilalte părți contractante, însoțite de o traducere oficială sau de un permis de conducere internațional. Persoanele care își stabilesc rezidenta în Italia au obligația ca, în termen de un an de la data aprobării, să preschimbe permisul de conducere românesc într-un permis italian.

Cetățenii români care intră în Italia trebuie să știe că au obligația să se prezinte în termen de 8 zile lucrătoare la chestura teritorial competentă pentru înregistrare si cererea permisului de ședere. De asemenea, dacă au rămas o perioadă într-un alt stat din spațiul Schengen, trebuie să obțină o dovadă în acest sens, astfel încât să fie în măsură să demonstreze poliției italiene, la un eventual control, data exactă a intrării în Italia. In cazul în care poliția constată că persoana în cauză nu s-a prezentat la chestură în termenul prevăzut de lege, dispune expulzarea imediată a acesteia.

Este interzisă desfășurarea de activități lucrative persoanelor care nu au un permis de ședere în acest sens. Asemenea permise se eliberează numai persoanelor care au obținut în prealabil o viză de lucru de la Ambasada Italiei la București.

Persoanele care doresc să studieze în Italia au, de asemenea, nevoie de viză de la Ambasada Italiei la București.

Copiii minori depistați la cerșit sau care locuiesc în condiții improprii sunt puși sub tutela primarului localității în care sunt găsiți până la adoptarea unei hotărâri definitive de către Judecătorul pentru Minori. In Italia sunt frecvente cazurile în care judecătorul decide ca minori români, de regulă de etnie rromă, să rămână sub tutela primăriei, interzicând contactul cu părinții naturali.

5. Ambasada României la Roma
Via Nicola Tartaglia 36 - 00197 Roma
Tel.: (00 39) 06 808 44 23; 06 808.77.77
Telefon pentru situații de urgență: 06 808 45 29
Fax: 06 808.49.95
E-mail : consolatodiromania@yahoo.it
Site web: http://www.roembit.org/

Consulatul General al României la Milano
Via Gignese 2- 20148 Milano
Tel.: (00 39) 02 40.07.40.18.
Fax: 02 40.07.40.23.
E-mail:
alebuje@tin.it