S P A N I A
 
   
 
  
La punctele de trecere a frontierei deschise traficului internațional prin care se intră în Spania nu se aplică măsuri restrictive privind accesul cetățenilor români. Având în vedere faptul că Spania are frontieră terestră cu Franța și Portugalia, state componente ale spațiului Schengen, de obicei controlul este de rutină sau nu se efectuează. În schimb în aeroporturile din orașele mari, precum Madrid (unde Tarom are 4 zboruri săptămânale) și Barcelona, ca și în cele din Sevilla, Valencia, Malaga, Bilbao, Palma de Mallorca controlul este mai complex. Strainii vor trebui, dacă funcționarul vamal le solicită, să specifice motivul intrării în Spania și să prezinte documente care să justifice sau să stabilească verosimilitatea motivului invocat, astfel:
  1. pentru călătoriile cu caracter profesional: invitație din partea unei firmae sau a unei autorități pentrua participa la reuniunile cu caracter comercial, industrial sau in legătură cu afacerile, documente din care să rezulte că există relații comerciale sau de afaceri, bilete de acces al târguri sau congrese;
  2. pentru călătoriile de studii: document de admitere într-un centru de de învățământ publicsau privat, legal recunoscut, pentru a participa la studii; carnet de student sau certificat de studii
  3. pentru călătoriile cu caracter turistic sau privat rezervare la hotel, confirmare de rezervare într-un grup organizat, bilet de întoarcere sau de circuit turistic, invitație de la un particular

Șederea: Se află în situația de ședere străinul care, nefiind titular al unui permis de reședință, are autorizația de a rămâne în Spania pe o perioadă nu mai mare de 3 luni pe semestru. În cazul în care viza este inferioară perioadei de 3 luni se poate prelungi șederea pentru care s-a dat viza, dar nu mia mult de 3 luni pe semestru. Pentru prelungirea șederii, solicitantul se va adresa Ministerului de Interne spaniol cu următoarele documente:

- pașaport simplu sau document de călătorie cu valabilitatea peste durata vizei solicitate;
- motivația prelungiri șederii pentru cei care au intrat fără viză;
- 3 fotografii recente tip carnet;
- să aibă garantată asistența sanitară

În cazul în care se depășește șederea cu o singură zi peste 90 de zile pe perioada unui semestru se consideră ședere ilegală.

Rezidența: Vizele de rezidență temporară sau permanentă pot fi oferite străinilor care doresc să-și stabilească reședința în Spania. Când permisele de reședință se vor acorda pentru a se realiza o activitate lucrativă durata permisului de reședință, care va fi temporară, va avea aceeași durată ca și permisul de de llucru. Permisul de rezidență temporară autorizează o persoană să rămână în Spania o periaodă cuprinsă între 90 de zile și 5 ani.

Vizele de rezidență se vor acorda străinilor care au locuit permanent și de forma continuă pe teritoriul spaniol pe durată mai mare de 5 ani.

1. Informații utile privind regimul vamal

  1. este interzis a se introduce arme și muniție (este necesar obținerea unei autorizații), droguri, materiale pornografice, materiale de propagandă împotriva ordinii constituționale;
  2. există limite la introducerea de tutun (200 țigarete/50 țigări de foi sau 250 g. tutun pipă), băuturi alcoolice (1 litru peste 220 sau 2 litri sub această concentrație), parfum (50 g.), apă de colonie (250 ml), cafea (500 g.), ceai (100 g.);
  3. se pot introduce alimente în cantități rezonabile, justificabile pentru consumul propriu, cu condiția de a nu exista interdicție din partea Ministerului Sănătății (în prezent nu există).
  4. pentru a putea introduce în Spania un animal de companie autoritățile spaniole solicită un certificat medico-veterinar eliberat din țara de origine, precum și un carnet de sănătate în care sunt trecute datele de identificare ale animalului, o poză sau amprenta nazală și dovada efectuarii, lazi, a vaccinelor

2. Asigurarea medicală
La plecarea din România, turistul român trebuie să încheie o poliță de asigurare de sănătate care acoperă anumite boli/accidente. Pentru fiecare țară este indicată firma corespondentă a firmei românești de asigurare. La rândul său firma străină are aranjamente cu anumite clinici din țara de destinație, unde se acordă asistență medicală. Până în prezent, în Spania nu au fost semnalate cazuri de nerespectare a acestor reguli, cetățenii români fiind tratați corespunzător în clinici sau spitale spaniole.

3. Tipurile de cărți de credit și folosirea acestora
În Spania, sunt acceptate principalele cărți de credit internaționale (Visa Mastercard etc.). Acestea pot fi folosite fie pentru plăți (la restaurante, hoteluri, majoritatea magazinelor), fie pentru a retrage bani de la automatele bancare (sume de până la 150 Euro/zi).

5. Alte recomandări
Turiștii români trebuie să-și ia măsuri de precauție, în primul rând, față de unii dintre proprii concetățeni aflați, de obicei, ilegal în Spania. S-au constatat foarte multe cazuri, în Madrid chiar 2 - 3 pe săptămână, când cetățeni români veniți ca turiști în Spania, au reclamat furtul documentelor și al banilor de către alți cetățeni români cu care au intrat în contact. Aceste cazuri fie că s-au petrecut în gări sau autogări, fie în plin centrul Madridului.

În alte cazuri, s-a constatat folosirea unui sistem deosebit de eficient prin care escroci români se prezintă drept polițiști și solicită verificarea documentelor și a sumei de bani necesară pentru permiterea accesului în spațiul Schengen. Sistemul de operare este ingenios prin aceea că unul dintre escroci își alege victima cu răbdare din rândul celor care călătoresc cu autocarul în stația de autobuze Mendez Alvaro. Cetățeanul român este acostat de acest conațional binevoitor care îi promite obținerea unui loc de muncă și a unui loc de cazare mai ieftin. După ce îl plimbă toată după amiaza prin Madrid în așteptarea “patronului” cu care să trateze asupra salariului pe care îl va primi sau a gazdei, vizitatorul român este condus de obicei pe străduțe laterale și întunecoase din centrul Madridului, unde apar instantaneu “doi polițiști spanioli” care le solicită documentele. Profitând de semiobscuritatea locului aceștia fie subtilizează numai banii, fie chiar și documentele.

Se recomandă cetățenilor români care vin cu autoturismul personal sau cu autocarul să solicite poliției de frontieră de la punctul prin care intră pe teritoriul spaniol să le aplice în pașaport viza pentru Spania. În cazul în care punctul de frontieră respectiv nu este prevăzut cu birou de poliție, cetățeanul român trebuie să se prezinte în decurs de 72 ore la cel mai apropiat comisariat de poliție pentru a-și declara intrarea pe teritoriul spaniol, solicitând, totodată, aplicarea ștampilei în pașaport. S-au constatat destul de multe cazuri de cetățeni români care au fost expulzați deoarece nu au avut aplicată în pașaport viza de intrare pe teritoriul spaniol.

Circulația rutieră
Permisele de conducere auto
eliberate de autoritățile române sunt recunoscute în Spania după cum urmează:

  • 6 luni permisele de conducere pentru conducători auto profesioniști;
  • 3 luni permisele de conducere pentru conducători auto amatori.

În general circulația se desfășoară în condiții bune, cu excepția marilor orașe, în special Madrid și Barcelona, în timpul orelor de vârf.

În cazul pierderii sau furtului documentelor se va anunța de urgență poliția, care va elibera un document intitulat «denuncia». În cazul furtului dau pierderii pașaportului, cetățenul român se va prezenta cu acest document la unu din consulatele României care poateelibera un titlu de călătorie valabil pentru deplasarea în țară. Pentrua i se putea elibera un astfel de act, conaționalul va trebui să prezinte un document de identitate cu fotografie recentă, respectiv, carte de identitate sau permis de conducere. În cazul în care solicitantul nu va deține un astfel de act, lucrătorul consular va verifica în țară identitatea persoanei repective.

În cazul producerii decesului unui cetățen român pe teritoriu spaniol și dacă familia dorește și dispune de suma necesară repatrierii cadavrului, consulatul va elibera un pașaport mortuar. Actele necesare pentru eliberarea unui astfel de act în Spania sunt : certificat de deces eliberat de Registrul Civil, autorizația pentru înmormântare, certificatul de îmbălsămare, autorizația de transport a cadavrului. De menționat că pentru transortul cadavrului în țară companiile de pompe funebre pretind sume cuprinse între 3000 și 5500 de Euro. În aczul în care familia nu dispune de de suma de bani necesară transportului, un serviciu de pompe funebre va proceda la incinerare sau înmormântarea defunctului.

6. Ambasada României
Avenida de Alfonso XIII 157
Tel.: (00 34 91) 350.44.36.; 359.78.95
Fax: 345.29.17

Consulatul General Barcelona
San Juan de la Salle 35 B, 08027 Barcelona
Tel: (00 34 93) 434.11.08; 434.11.39; 418.35.07
Fax: (00 34 93) 434.11.09