Alerte de călătorie

Angola

Ultima actualizare: 
23.03.2017

 

1. Informaţii generale

Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetăţenii români care se află sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Angola asupra riscului de infestare cu febră galbenă şi malarie, ca urmare a epidemiei cu care se confruntă în ultima perioadă această ţară. Pentru combaterea şi prevenirea răspândirii acestor boli grave, în zonele afectate s-au dispus ample măsuri profilactice şi s-au lansat campanii de informare a populaţiei, atât de autorităţile locale, cât şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), conform prevederilor Regulamentului Sanitar Internaţional RSI - 2005.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetăţenii români care se află sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Angola asupra riscului de securitate la care sunt expuşi ca urmare a creşterii numărului actelor de sechestrare de persoane în vederea răscumpărării  şi a crimelor care au avut loc în rândul cetăţenilor străini în ultima perioadă în această ţară.

Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite, pe cât posibil, călătoriile în zonele afectate de epidemie şi în cele în care sunt riscuri mari de producere a unor incidente de securitate, mai ales în timpul nopţii, iar dacă se află deja pe teritoriul acestui stat, să urmărească mesajele emise de autorităţile locale şi să respecte regulile de conduită şi de igienă recomandate de instituţiile de specialitate. În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte paginile de internet:  http://www.afro.who.int/pt/angola/representacao-da-oms-angola.html şi  www.mae.ro.

La data de 09.03.2016, Reprezentanţa OMS din Angola a postat pe site-ul său informaţii în legătură cu înmulţirea, într-un ritm alarmant, a cazurilor de febră galbenă.
 

Totodată, se recomandă cetăţenilor români care intenţionează să încheie contracte de muncă cu diverşi angajatori străini, care îşi desfăşoară activitatea economică pe teritoriul angolez, să solicite imperativ salarizarea în monedă USD, precum şi respectarea termenelor lunare de plată stabilite, indiferent de situaţia de criză financiar-bancară din Republica Angola.


2. Contactarea autorităţilor române

Dacă vă aflaţi deja pe teritoriul acestei ţari, vă recomandăm să vă adresaţi Ambasadei României la Luanda şi să vă anunţaţi prezenţa în regiune, comunicând coordonatele dumneavoastră pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Ambasada României în Republica Angola

Adresa: Rua  Ramalho Ortigão nrº 30, Bairro Alvalade, Luanda.

Telefon Cancelarie: +244 222 321 076

Telefon Secţie consulară: + 244 222 322 234 

Telefon pentru situaţii de urgenţă: +244 993 133 100

Fax: +244 222 321 076

Web: http://luanda.mae.ro

E-mail Cancelarie: ambromania@netcabo.co.ao

E-mail Secţia consulară: ambromania@netcabo.co.ao

Atenţionăm cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc, că îşi asumă propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în astfel de zone sunt reduse.


3. Alte recomandări

Vă recomandăm cu insistenţă să vă încheiaţi asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă!

În cazul în care trebuie să călătoriţi în Angola, vă recomandăm cu insistenţă:

  • Evitaţi circulaţia pe timp de noapte, locurile aglomerate şi deplasarea în zone izolate ale ţării.
  • Păstraţi în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie banii, cărţile de credit şi nu le expuneţi în mod vizibil asupra dumneavoastră sau în maşini.
  • Consumaţi numai apă îmbuteliată sau apă fiartă în prealabil!
  • Nu fotografiaţi / nu filmaţi obiective de valoare strategică (ex: poduri, etc…)
  • Cereţi permisiunea localnicilor pentru a-i fotografia sau filma!

Cetăţenilor români care călătoresc pe teritoriul acestui stat li se recomandă vaccinarea împotriva febrei galbene.

De asemenea, malaria, dengue, chikungunya (febră care atacă articulaţiile), holera, febra tifoidă şi bolile diareice acute reprezintă probleme majore de sănătate în Angola.

Pentru informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate, vă recomandăm să vă adresaţi Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile- http://www.cnscbt.ro .

 

Informaţiile prezentate în această secţiune au numai caracter informativ. Ele nu angajează răspunderea ministerului, pentru eventualele prejudicii suferite pe timpul călătoriei. Fiecare călător trebuie să fie conştient de faptul că riscurile de securitate sunt prezente oriunde în lume şi să îşi asigure în mod individual măsurile de protecţie necesare.

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice