Condiţii de călătorie

Kiribati

  • Nu există restricţii de călătorie.
Ultima actualizare: 
29 iunie 2016


Condiţii de intrare şi regim de şedere

Potrivit prevederilor art. 4 din Acordul încheiat între Uniunea Europeană și Republica Kiribati privind scutirea de vize de scurtă ședere:

Cetățenii Uniunii Europene, inclusiv cetăţenii români, pot călători şi pot rămâne fără viză pe teritoriul Republicii Kiribati pentru o perioadă maximă de 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile.

Se permite intrarea în ţară cu sume de până la 5000 dolari australieni (AUD).
 


Ameninţări teroriste, siguranţă şi criminalitate

Deşi rata criminalităţii este scăzută, cetăţenii care călătoresc în Kiribati trebuie să manifeste un nivel normal de precauţie.

Se recomandă femeilor neînsoţite evitarea călătoriilor în Republica Kiribati.

Persoanele care încalcă legislaţia din Kiribati pot fi expulzate, arestate sau reţinute. Posesia, uzul, sau traficul cu droguri sunt considerate infracţiuni grave. Săvârşirea oricăreia dintre aceste infracţiuni poate atrage după sine amenzi foarte ridicate sau detenţie îndelungată.

Conducerea sub influenţa alcoolului se pedepseşte cu închisoare, ca şi infracţiunile sexuale cu minori sau diseminarea pornografiei infantile. Nu se recomandă achiziţionarea produselor contrafăcute.
 


Sistemul medical

Se recomandă încheierea unor poliţe de asigurare, inclusiv pentru evacuări medicale, având în vedere că infrastructura este foarte slab dezvoltată atât în majoritatea insulelor, cât şi în oraşul , capitala Republicii Kiribati.

Spitalele oferă condiţii de cazare inadecvate, lipsind tehnologia avansată.

Nu sunt disponibile medicamente uzuale şi creme de protecţie solară.

Se recomandă consumul apei îmbuteliate, sterilizate, sau doar dacă aceasta, în prealabil, a fost fiartă. De asemenea, se recomandă vaccinarea împotriva hepatitei A şi actualizarea tuturor vaccinurilor înainte de călătorie. Ocazional, apar focare de febră dengue, generată de un virus purtat de ţânţari.

Nu există infrastructură pentru persoanele cu disabilităţi şi nici case de pompe funebre, servicii de îmbălsămare sau de incinerare.
 


Condiţii privind traficul auto

În Kiribati, traficul rutier se desfăşoară pe partea stângă a drumurilor. Străzile din capitala pot fi parţial inundate după ploile abundente şi mareele înalte. Vizibilitatea este scăzută pe timp de noapte deoarece iluminatul stradal este slab. Se plătesc taxe de drum.
 


Utilizarea cărţilor de credit

Dolarul australian este moneda oficială în Kiribati. Cecurile de călătorie şi toate valutele principale sunt acceptate de bănci şi pot fi, de asemenea, schimbate pentru moneda locală la unele hoteluri. Cardurile Visa şi MasterCard sunt acceptate la majoritatea hotelurilor.
 


Reglementări vamale

Autorităţile vamale din Kiribati interzic strict importul de arme de foc, muniţie, explozivi, precum şi bunuri, cuţite şi publicaţii indecente sau pornografie.

Există o legislaţie strictă cu privire la importul oricărei categorii de plante, fructe, legume, precum şi sol, animale şi produse de origine animală.

Vizitatorii nu au voie să exporte rămăşiţe umane, artefacte mai vechi de 30 de ani, săbii tradiţionale de luptă, instrumente tradiţionale, ornamente de dans sau armuri.
 


Alte aspecte

Kiribati se află într-o regiune cu activitate seismică ridicată, cutremurele produse în adâncul Pacificului de Sud putând genera tsunami-uri distructive. Guvernul din Kiribati are o capacitate limitată de avertizare a turiştilor şi vizitatorilor în eventualitatea unui tsunami. Vânturile puternice caracterizează sezonul ciclonic (din noiembrie în aprilie).

 

Informaţiile prezentate în această secţiune au numai caracter informativ. Ele nu angajează răspunderea ministerului, pentru eventualele prejudicii suferite pe timpul călătoriei. Fiecare călător trebuie să fie conştient de faptul că riscurile de securitate sunt prezente oriunde în lume şi să îşi asigure în mod individual măsurile de protecţie necesare.

Centrul de presă

Ţări - zone geografice