Condiţii de călătorie

Africa de Sud

Ultima actualizare: 
28 mai 2015


Condiţii de intrare şi regim de şedere

Cetăţenii români pot călători în Republica Africa de Sud în baza unei vize de intrare obligatorii.

Viza se obţine numai de la misiunile diplomatice ale Republicii Africa de Sud acreditate în străinătate şi se acordă, de regulă, cu o valabilitate de 3 luni. Perioada de scurt sejur nu poate depăşi 90 de zile.

Prelungirea vizei este posibilă în Republica Africa de Sud, dar fără modificarea tipului acesteia, iar cererile trebuie depuse cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea vizei. Cetățenii români, care tranzitează Africa de Sud spre alte destinații finale, trebuie să obțină o viză de tranzit sud africană.

Atenţie! În cazul minorilor care călătoresc însoțiți de ambii părinți este necesară prezentarea la controlul paşapoartelor de la punctele de trecere a frontierei, pe lângă paşaport şi viza valabilă, a certificatului de naștere românesc al minorului, model nou, în care este înscris numele ambilor părinţi.

De asemenea, pentru minorii care călătoresc însoțiti doar de unul dintre părinți (sau de niciunul), tutorele va trebui să prezinte declarația privind acordul părinților pentru călătoria minorului în străinătate, tradusă în limba engleză, care trebuie să aibă o valabilitate de minim 4 luni de la data întocmirii.

Documentele vor fi prezentate în original sau copii legalizate la notar și supralegalizate, astfel încât să producă efecte juridice și în afara României.

ATENȚIE! Depășirea termenului legal de ședere înscris în viză/permisul de ședere, inclusiv din motive cum sunt depunerea cu întârziere a cererilor de prelungire a dreptului de ședere, se sancționează cu expulzarea și declararea persoanei respective ca indezirabilă pentru perioade până la 5 ani.

Pentru informaţii suplimentare despre condiţiile de intrare şi regimul de şedere în Africa de Sud, vă recomandăm consultarea informaţiilor oficiale furnizate de autorităţile sud-africane:

  • Secţia consulară din cadrul Ambasadei Republicii Africa de Sud în România, care gestionează eliberarea vizelor pentru cetăţenii români (Cancelaria, Adresa: 010113 București, Str. Știrbei Vodă 26-28, Etaj 2, Sector 1 (Clădirea Union Business Center) Telefon: (0040-21) 313 37 25; 313 37 35; 313 37 85, Fax: (0040-21) 313 37 95).
  • Departamentul Afacerilor Interne al Republicii Africa de Sud (http://www.dfa.gov.za/)

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze Ambasadei României la Pretoria şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă:

877 Justice Mahomed Street (fostă 117 Charles Street),

Brooklyn, 0181, Pretoria

Telefon: +27 12 4606941 Fax: +27 12 4606947

E-mail: pretoria@mae.ro


Doriţi să munciţi în Africa de Sud?

Cetăţenii români, deţinători de paşapoarte simple, au obligaţia de a obţine viză de intrare în Africa de Sud.

Având în vedere că în anul 2014, Legea sud-africană cu privire la imigrare s-a modificat, precum şi faptul că implementarea eficientă a acestei legi va fi de durată (după cum recunosc şi autorităţile locale), obţinerea vizelor de intrare şi mai ales a celor de lungă şedere, se face numai la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale acestei ţări în statul de reşedinţă al solicitantului.

Trebuie menţionat faptul că, de la intrarea în vigoare a noii Legi a imigrării, numeroşi cetăţeni din state ale Uniunii Europene au întâmpinat dificultăţi în obţinerea vizei, de multe ori fiind puşi în situaţia de a părăsi teritoriul Africii de Sud în vederea aplicării pentru o viză de muncă în statul de reşedinţă. Noua lege stipulează faptul că, pentru obţinerea Certificatului emis de Departamentul de muncă sud-african, procesul depunerii documentelor de către compania/angajatorul sud-african să se facă cu cel puţin 6 luni înainte.

Având în vedere acest aspect, cetăţenii români care doresc să lucreze pe teritoriul Africii de Sud trebuie să verifice condiţiile şi bonitatea companiile sud-africane şi să nu plece din România în baza unei vize turistice sau de vizită, în speranţa că vor obţine un contract de muncă pe plan local, urmând ca ulterior să îşi reglementeze şederea. Se recomandă cetăţenilor români care intenţionează să se deplaseze în Africa de Sud în scopuri lucrative, să se prezinte la Ambasada Africii de Sud din Bucureşti, unde, în baza unui contract de muncă perfectat cu o autoritate/companie locală, să solicite eliberarea unei vize de muncă.


Ameninţări teroriste

Terorismul este un fenomen global, nelocalizat, prin urmare nici Republica Africa de Sud nu poate fi exclusă din faţa acestei ameninţări.

Vă sfătuim să urmăriţi în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile sud-africane şi să accesaţi periodic site-ul web al Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).


Siguranţă şi criminalitate

Republica Africa de Sud este o ţară cu un nivel ridicat de criminalitate.

În zonele periferice ale oraşelor se produc deseori infracţiuni (tâlhărie, jaf armat, viol).

Recomandăm cetăţenilor români care călătoresc în Africa de Sud să evite deplasările pe jos după lăsarea întunericului şi să nu frecventeze zone necunoscute fără un însoţitor localnic.

Vă recomandăm ca, înainte de sosirea dumneavoastră la aeroport să aveţi asigurat transportul până la locul unde sunteţi cazaţi.

În cazul folosirii unor autoturisme închiriate sau în regim privat este obligatoriu, prin reglementări existente la nivel local, ca, în timpul deplasării, uşile acestora să fie blocate din interior.

Vă recomandăm ca documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii şi cărţile de credit să fie păstrate în locuri sigure şi să nu fie expuse în mod vizibil asupra persoanei sau în maşini.

Autoturismele trebuie asigurate cu sisteme de alarmă.

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei, vă recomandăm contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei locale. În cazul pierderii paşaportului românesc, vă recomandăm sesizarea atât a biroului local al poliţiei, cât şi a celui mai apropiat oficiu consular român, respectiv:

  • Ambasada României la Pretoria
  • Consulatul General al României la Cape Town

În cazul unor incidente grave (accidente, tâlharii), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor sud-africane, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă:

  • 111
  • Ambulanţa locală: 10177 sau 082911
  • Asistenţă în cazuri speciale (crime stop): 086-001011
  • Tourist Assistance Unit: +27 (0) 21-418-2853

Vă recomandăm, de asemenea, sesizarea oficiului consular român, care vă poate acorda asistenţă consulară în condiţiile prevăzute de lege.

Cetăţenii români care călătoresc în Africa de Sud sunt sfătuiţi să repecte următoarele recomandări:

  • să manifeste prudenţă maximă în locurile aglomerate și în zonele Alexandria, Jeppestown, Primrose, Germiston, Dawnpark, Reigerpark limitrofe orașului Johannesburg, precum și în periferiile orașelor Durban și Pretoria, unde s-au înregistrat incidente violente și proteste xenofobe îndreptate împotriva imigranților proveniți din alte țări ale continentului african, precum și din India și Pakistan;
  • înainte de a călători și pe durata șederii în Africa de Sud, să se informeze permanent, prin canalele de știri radio/TV, privind situația de securitate;
  • să evite locurile în care se desfășoară mitinguri, întrucât chiar și demonstrațiile menite a fi pașnice pot escalada în violențe.

De asemenea, este recomandabil ca cetăţenii români aflaţi pe teritoriul acestui stat să manifeste prudenţă sporită şi atunci cand se află în trafic, întrucât au fost înregistrate noi modalităţi de a comite infracţiuni precum tâlhării, furturi, prin utilizarea însemnelor poliţiei în scopul opririi autovehiculelor.


Sistemul medical

Vă recomandăm cu insistenţă să vă încheiaţi asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă.

Sistemul medical în Africa de Sud are două componente, una de stat şi una privată. Asistenţa medicală privată se situează la un nivel înalt de performanţă.

Infrastructura medicală este dezvoltată, existând un număr mare de spitale şi cabinete medicale, cu o repartizare teritorială echilibrată, în special în oraşele de reşedinţă ale provinciilor.

Atenţie! În diferite zone ale ţării, mai ales în nord-est (frontiera cu Mozambicul) există pericolul infestării cu malarie.

Este recomandată vaccinareaîmpotriva hepatitei A, poliomielitei, tetanus-ului, febrei tifoide şi febrei galbene. Vaccinarea împotriva febrei galbene este obligatorie în cazul în care persoana care intră în Africa de Sud vine dintr-o zonă endemică. În acest caz este recomandată vaccinarea cu 4-6 săptămâni înaintea călătoriei în Africa de Sud.

Informatii suplimentare se pot gasi pe site-ul: http://www.southafrica.info/travel/advice/healthtips.htm

Pentru informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate, vă recomandăm să vă adresaţi Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.


Condiţii privind traficul auto

  • Circulaţia auto

În Africa de Sud se circulă pe partea stângă a sensului de circulaţie.

În intersecţiile nesemnalizate se aplică, în principiu, regula priorităţii de dreapta, dar cel mai uzual se aplica regula primului venit, după oprire prealabilă.
 

  • Starea drumurilor

Starea generală a drumurilor şi infrastructurii este foarte bună.

Sistemul de autostrăzi şi drumuri naţionale este dezvoltat şi bine semnalizat.
 

  • Limitele de viteză admise
    • limita de viteză pe autostrăzi este de 120 km/h,
    • drumurile naţionale limita de viteză este de 100 km/h.
    • în localităţi, limita de viteză este de 60 km/h.
    • depăşirea vitezei peste 160 km/h atrage automat arestarea contravenientului.
       
  • Centura de siguranţă

Purtarea centurii de siguranţă este obligatorie.


Utilizarea cărţilor de credit

Sistemul bancar în Africa de Sud este dezvoltat.

Sunt acceptate toate tipurile de cărţi de credit europene şi nord-americane, iar utilizarea acestora este foarte frecventă.


Reglementări vamale

Transportul substanţelor halucinante şi a drogurilor este considerat crimă gravă împotriva statului şi se pedepseşte cu detenţie în închisoare pe viaţă, neexistând posibilitatea de apel.

Este interzisă introducerea în ţară a oricăror produse alimentare, seminţe sau plante.

La intrarea în ţară este permisă introducerea următoarelor cantităţi de produse fără a se plăti taxe vamale:

  • 400 de ţigări (2 cartuşe);
  • 250 grame de tutun;
  • 50 de trabuce;
  • 1L băuturi spirtoase,
  • 2L de vin;
  • 50 ml de parfum;
  • 250 ml apă de toaletă;
  • cadouri, suveniruri şi alte bunuri care să nu depăşească suma de 500 Rand (aproximativ 80 USD).

Peste aceste cantităţi, taxele vamale aplicabile sunt, de regulă, de 20% din valoarea produselor.


Regimul animalelor de companie

Animalele de companie trebuie să fie vaccinate şi supuse unei perioade de carantină de 6 luni.

 

Informaţiile prezentate în această secţiune au numai caracter informativ. Ele nu angajează răspunderea ministerului, pentru eventualele prejudicii suferite pe timpul călătoriei. Fiecare călător trebuie să fie conştient de faptul că riscurile de securitate sunt prezente oriunde în lume şi să îşi asigure în mod individual măsurile de protecţie necesare.

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice