Condiţii de călătorie

Bosnia şi Herţegovina

  • Nu există restricţii de călătorie.
Ultima actualizare: 
4 mai 2015


Condiţii de intrare şi regim de şedere

Cetăţenii români nu au nevoie de viză de intrare în Bosnia şi Herţegovina, pentru călătorii care nu depăşesc 90 de zile în decurs de 6 luni de la data primei intrări.

Cetăţenii români pot intra pe teritoriul acestui stat cu un paşaport valabil sau cu cartea de identitate valabilă.

Totodată, cetăţenii români care doresc să intre pe teritoriul statului Bosnia şi Herţegovina trebuie să facă dovada deţinerii sumei de 150 KM (mărci convertibile) sau de 75 de Euro, pentru fiecare zi de şedere pe teritoriul acestei ţări

Pentru verificarea condiţiilor particulare de intrare prevăzute de legislaţia locală, este indicată consultarea periodică a informaţiilor oficiale furnizate de autorităţile bosniace.

  • Ministerul Afacerilor Externe al Bosniei şi Herţegovina (www.mvp.gov.ba)
  • Ambasada Bosniei şi Herţegovina la Bucureşti

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

 

Doriţi să munciţi în Bosnia şi Herţegovina?

Obținerea permisului de muncă în Bosnia și Herțegovina

Cadrul legislativ

În Bosnia şi Herţegovina, următoarele legi reglementează condițiile și procedurile angajării cetățenilor străini:

  • Legea Migrației și Șederii Cetățenilor Străini și a Azilului (Monitorul Oficial al BiH nr. 36/08, 87/12)
  • Legea Angajării Cetațenilor Străini în Federația Bosnia și Herțegovina (Monitorul Oficial Al Federației Bosnia și Herțegovina nr. 111/12)
  • Legea Angajării Cetățenilor Străini și a Apatrizior în Republica Srpska (Monitorul Oficial al Republicii Srpska nr. 24/09, 117/11).

Autorități competente

Un cetățean străin care intenționează să-și stablilească reședința în Bosnia şi Herţegovina în vederea angajării, trebuie să obțină mai întâi un permis de muncă eliberat de autoritatea cu atribuții în domeniu.

În funcție de locul rezidenței, mai precis al sediului angajatorului, permisul de muncă este eliberat de autoritățile responsabile din Federația Bosnia și Herțegovina, Republica Srpska sau Districtul Brcko.

În Federația Bosnia și Herțegovina, permisele de muncă sunt eliberate de Serviciile Cantonale de Ocupare a Forței de Muncă, pe baza aprobării Serviciului Federal de Ocupare a Forței de Muncă.

În Republica Srpska, permisele de muncă sunt eliberate de către Birourile Regionale de Ocupare a Forței de Muncă.

În Districtul Brcko, permisele de muncă sunt eliberate de către Departamentul pentru Afaceri Administrative și Profesionale al guvernului local.

Definiția permisului de muncă

Permisul de muncă este o autorizație legală, un act individual, care permite cetățeanului străin să presteze o muncă plătită, având aceleași drepturi, obligații și responsabilități în raport cu activitatea sa profesională ca și cetățenii din Bosnia şi Herţegovina. Permisul de muncă se eliberează pentru un anumit post și un anumit loc de muncă.

Cota de permise

Anual, Consiliul de Miniștri al Bosniei şi Herţegovina anunță numărul maxim de permise de muncă pentru străini care pot fi eliberate pentru următorul an calendaristic.

Cu toate acestea, există și situații în care se eliberează permise care nu sunt incluse în cota anuală. Situațiile de acest gen sunt următoarele:

  • Cetățeni străini care au absolvit forme de învățământ superior, master sau studii doctorale în Bosnia şi Herţegovina;
  • Cetățeni străini a căror activitate profesională se bazează pe acorduri internaționale;
  • Cetățeni străini care dețin roluri-cheie într-o instituție;
  • Profesori care predau la instituții de învățământ din BiH;
  • Sportivi de performanță cu contract;
  • Cetățeanul străin căsătorit cu un alt cetățean cu permis de rezidență permanent.

Excepții de la obligativitatea de a obține permis de muncă

Sunt exceptate de la obligativitatea de a obține permis de muncă următoarele categorii:

  • Persoane sau experți cu o poziție-cheie în conducerea unei entități juridice, a căror activitate în Bosnia şi Herţegovina nu depășește 3 luni pe an;
  • Fondatori ai unei companii cu sediul în Bosnia şi Herţegovina, a căror activitate pe teritoriul acestui stat nu depășește 3 luni pe an;
  • Profesori universitari invitați de către universități din Bosnia şi Herţegovina, oameni de știință care participă la cursuri, seminarii sau cercetări științifice importante;
  • Experți, profesori sau lectori, care sunt invitați în Bosnia şi Herţegovina în cadrul unor programe de cooperare educațională;
  • Oficiali militari și civili ai altor guverne, care își desfășoară activitatea în baza unor acorduri de cooperare;
  • Membri ai unor misiuni științifice internaționale, care îsi desfășoară activitatea în Bosnia şi Herţegovina, în baza aprobării Consiliului de Miniștri;
  • Reprezentați ai comunităților religioase înregistrate în Bosnia şi Herţegovina pentru îndeplinirea serviciului religios;
  • Corespondenți internaționali acreditați în Bosnia şi Herţegovina sau reporteri ai presei internaționale;
  • Artiști și membri ai personalului tehnic care îi însoțesc, dacă nu stau mai mult de 30 de zile consecutive sau 3 luni pe an;
  • Cetățeni străini care au, în baza unui acord cu Consiliul de Miniștri, îndatoriri legate de sistemul de apărare sau securitatea statului sau participă la cursuri în domeniile menționate;
  • Cetățeni străini care vizitează Bosnia şi Herţegovina în vederea participării la competiții sportive
  • Experți în domeniul patrimoniului cultural, biblioteconomiei și arhivisticii;
  • Cetățeni străini trimiși de angajatori internaționali să asigure educație și training pentru persoane angajate în Bosnia şi Herţegovina;
  • Cetățeni străini care asigură diverse activități de service și mentenanță a unor echipamente, daca activitatea lor nu depășește 30 de zile consecutive sau 3 luni pe an;
  • Cetățeni străini care participă la seminarii și conferințe internaționale;
  • Cetățeni străini care participă la târguri și expoziții, în numele angajatorului lor;
  • Cetățeni străini care participă la circuri și parcuri de distracții, dacă activitatea lor nu depășește 3 luni pe an;
  • Cetățeni străini care sunt implicați în proiecte importante pentru Bosnia şi Herţegovina, în calitate de experți;
  • Cetățeni străini care sunt angajați de organizații umanitare, asociații și fundații;
  • Medici invitați de instituții medicale din Bosnia şi Herţegovina să ofere consultații sau alte servicii medicale, dacă activitatea lor nu depășește 3 luni pe an.

Pași de urmat pentru obținerea permisului de muncă pentru străini

Permisul de muncă poate fi obținut pe baza cererii făcute de către angajator. Angajatorul trebuie să trimită, în numele cetățeanului străin, cererea pentru permis serviciului competent cu jurisdicție teritorială, în funcție de sediul social.

Documente necesare

Sunt necesare următoarele documente, în copie legalizată:

  • pentru Republica Srpska:
  • certificatul de înregistrare al angajatorului
  • formularul completat cu datele de identificare ale cetățenului străin care solicită permis de muncă: nume și prenume complet, numele părinților, data nașterii, adresă, CNP
  • informații despre locul de muncă, fișa postului, condiții de muncă
  • justificarea necesității angajării cetățeanului străin
  • certificat medical (doar pentru noii aplicanți)
  • pașaport
  • pentru Federația BiH:
  • certificatul de înregistrare al angajatorului
  • date de identificare ale cetățenului străin care soliciită permis de muncă: nume, numele părinților, data nașterii, adresă, CNP, numărul, data și locul eliberării documentului de călătorie
  • informații despre locul de muncă, fișa postului, condiții de muncă
  • dovada solvenței angajatorului, eliberată de bancă
  • dovada plății la termen a obligațiilor fiscale de către angajator
  • justificarea necesității angajării cetățeanului străin, detalii referitoare la educația si pregătirea lui profesională
  • diploma tradusă în limba bosniacă.

Decizia de eliberare a permisului de muncă

În cazul investitorilor străini și a fondatorilor unor companii sau a unor persoane desemnate să reprezinte un angajator, permisele de muncă vor fi eliberate în maxim 15 zile. Permisele de muncă care sunt incluse în cotă, care nu au nevoie de o examinare specială vor fi eliberate în maxim 25 de zile. În alte cazuri care necesită o procedură de examinare specială, eliberarea permisului poate dura între 30 si 47 de zile.

În Republica Srpska, termenul de eliberare este de 2 săptămâni.

Valabilitate

Permisul de muncă poate fi eliberat pentru o perioadă de maxim 1 an de zile.

Valabilitatea lui încetează într-una din situațiile următoare:

  • la expirarea perioadei pentru care a fost eliberat
  • la anularea sau încetarea rezidenței în BiH
  • la retragerea lui, în cazul comiterii unei infracțiuni
  • pentru orice alt motiv prevăzut de regulamentul angajatorului.

Taxe

Taxele administrative pentru eliberarea permisului de muncă variază între 25-50 €. În plus, în cantonul Sarajevo este o taxă de 500 €, de la care instituțiile de învățământ, cele științifice, culturale, de medicină veterinară, asistență socială și organizațiile de ajutor umanitar si de caritate sunt exceptate de la plată.

Există și costuri suplimentare:

  • în Republica Srpska: aproximativ 300 €
  • în Federația BiH: aproximativ 400 €,

reprezentând servicii de traducere și translație, verificări, certificări medicale și echivalare a diplomelor.

 

Ameninţări teroriste

Terorismul este un fenomen global, nelocalizat, prin urmare nici Bosnia şi Herţegovina nu poate fi exclusă din faţa acestei ameninţări. În BiH în 2010 a avut loc un atac terorist asupra secţiei de politie din Bugojno.

În Bosnia şi Herţegovina se menţin riscurile unor conflicte etnice locale. Cetăţenii români care călătoresc în Bosnia şi Herţegovina trebuie sa evite implicarea în dispute cu localnicii.

Recomandăm tuturor cetăţenilor români care călătoresc în Bosnia şi Herţegovina să urmărească în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile locale şi să acceseze periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).


Siguranţă şi criminalitate

Cel mai important aspect privind siguranţa persoanelor care călătoresc în această ţară îl reprezintă existenţa zonelor minate rămase din timpul conflictului armat din prima jumătate a anilor 1990. Recomandăm cetăţenilor români care călătoresc în Bosnia şi Herţegovina să nu se abată de la drumurile principale.

Bosnia şi Herţegovina este o ţară cu un nivel de criminalitate scăzut. Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).

Recomandări:

  • Păstraţi documentele, valorile personale, biletele de călătorie, banii şi cărţile de credit în locuri sigure şi nu le expuneţi în mod vizibil;
  • În cazul în care călătoriţi cu maşina personală, nu ţineţi bunuri de valoare la vedere, în autoturism;
  • Asiguraţi maşina cu sistem de alarmă şi încuiaţi uşile atunci când părăsiţi autoturismul;
  • În cazul călătoriei cu autobuzul sau trenul, păstraţi permanent atenţia asupra bagajelor.

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, se recomandă contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei. În cazul pierderii paşaportului românesc, se recomandă sesizarea atât a biroului local de poliţie, cât şi a Ambasadei României din Sarajevo.

În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor locale, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă:

  • Politia 122
  • Pompierii 123
  • Ambulanta 124

Se recomandă, de asemenea, sesizarea Ambasadei României, care poate acorda asistenţă consulară în condiţiile prevăzute de lege.


Sistemul medical

În Bosnia şi Herţegovina este necesară încheierea unei poliţe de asigurare medicală şi de călătorie, pentru întreaga durată a deplasării.

Spitalele din reţeaua de stat sau privată acceptă, de regulă, poliţele de asigurare medicală. Practica locală este de a acorda primul ajutor în caz de accident sau îmbolnăvire. Pentru alte categorii de servicii medicale acoperite de asigurările de călătorie se solicită achitarea contravalorii acestora, beneficiarul poliţei urmând să recupereze sumele respective de la societatea de asigurare.

Nu există recomandări speciale în ceea ce priveşte vaccinuri ce trebuie făcute înaintea călătoriei în Bosnia şi Herţegovina.

Recomandăm tuturor cetăţenilor români să încheie poliţe de asigurare de călătorie care includ şi acoperirea costurilor medicale în caz de îmbolnăvire, accident sau deces.

Recomandăm ca aceste poliţe de asigurare să acopere întreaga durată a călătoriei, din ziua plecării din România până în ziua întoarcerii.


Condiţii privind traficul auto

  • Circulaţia auto

Folosirea fazei scurte este obligatorie şi pe timp de zi.

Poliţia locală nu agreează utilizarea nejustificată a farurilor de ceaţă.

Gradul de alcoolemie admis la volan este de 0,3 g/l. Este obligatorie dotarea autoturismelor cu triunghiuri reflectorizante, truse de prim ajutor becuri de rezervă, roată de rezervă, vestă reflectorizantă şi frânghie pentru remorcat.

Conducătorii auto pot beneficia de asistenţă tehnică şi informaţii, prin apelarea numărului de telefon 1282.

Cetăţenii români care doresc să tranziteze teritoriul Bosniei şi Herţegovinei, sunt sfătuiţi să deţină asigurarea autoturismului (Cartea Verde).

  • Starea drumurilor. Reglementări legate de circulaţia pe drumurile publice

Starea generală a drumurilor este în general bună.

  • Limitele de viteză sunt:
  • 50 km/h în localitate
  • 100 km/h în afara localităţii
  • 130 km/h pe autostrăzi

Folosirea centurii de siguranţă este obligatorie.

  • Permisul de conducere

În Bosnia şi Herţegovina este recunoscut permisul de conducere internaţional eliberat de autorităţile române pe perioada de valabilitate a acestuia.

Este interzisă folosirea telefonului mobil în timpul conducerii autovehiculului.

Este obligatorie dotarea autovehiculelor cu cauciucuri de iarnă în perioada 15 noiembrie-15 aprilie.

  • ​Informaţii pentru cazurile de accidente

În caz de accident de circulaţie, indiferent de gravitatea acestuia, trebuie aşteptată sosirea autorităţilor de poliţie pentru întocmirea actelor de constatare. Autoturismele trebuie să rămână în poziţia din momentul producerii coliziunii, până la sosirea agentului de circulaţie.

În cazul unui accident uşor de circulaţie aveţi în vedere şi următoarele recomandări:

  • notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia (înscrise, de regulă, pe rama tăbliţei cu numărul de înmatriculare)
  • dacă în urma accidentului sunt răniţi, acordaţi primul ajutor, anunţaţi şi aşteptaţi sosirea poliţiei
  • apelaţi numărul de telefon înscris pe poliţa de asigurare Carte verde şi urmaţi instrucţiunile ce vă sunt adresate. Solicitaţi şi păstraţi până la întoarcerea în ţară o copie a raportului întocmit de poliţie şi toate documentele de plată aferente accidentului pentru a fi prezentate societăţii de asigurare

În cazul unui accident soldat cu decesul unui cetăţean român, evenimentul se declară la sediul secţiei consulare a Ambasadei României din Sarajevo şi la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ-teritorială s-a produs decesul.


Utilizarea cărţilor de credit

Sunt disponibile bancomate în băncile internaţionale din Sarajevo şi din alte mari oraşe, dar numărul lor este limitat. În general, cărţile de credit sunt acceptate în puţine locuri, modalitatea de plată cea mai uzitată fiind banii în numerar.


Reglementări vamale

Regulamentul vamal prevede că în Bosnia Herţegovina pot fi introduse, de către persoane fizice fără plata taxelor vamale, următoarele cantităţi de produse:

  • 400 ţigarete
  • 2 l băuturi alcoolice
  • 100 gr. parfumuri


Regimul animalelor de companie

Animalele de companie pot fi introduse în Bosnia şi Herţegovina în baza îndeplinirii următoarelor condiţii:

  • identificare (tatuaj sau microcip implantat sub piele)
  • carnet de sănătate veterinar
  • vaccinul antirabic în curs de valabilitate
  • tritajul seric de anticorpi antirabici (examen de laborator efectuat pe o mostră de sânge care permite să se testeze eficacitatea vaccinului antirabic)
  • vă recomandăm să consultaţi un medic veterinar înainte de a efectua o deplasare în străinătate cu animalele de companie.

 

Informaţiile prezentate în această secţiune au numai caracter informativ. Ele nu angajează răspunderea ministerului, pentru eventualele prejudicii suferite pe timpul călătoriei. Fiecare călător trebuie să fie conştient de faptul că riscurile de securitate sunt prezente oriunde în lume şi să îşi asigure în mod individual măsurile de protecţie necesare.

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice