Condiţii de călătorie

Finlanda

  • Nu există restricţii de călătorie.
Ultima actualizare: 
5 mai 2015


Condiţii de intrare şi regim de şedere

Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Finlanda. Intrarea în Finlanda este permisă cu paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate.

Cetăţenii statelor membre UE, așadar și cetățenii români, pot rămâne pe teritoriul Finlandei trei luni fără a îndeplini vreo formalitate, dacă au o carte de identitate sau un paşaport valabil și dețin resurse economice suficiente pentru a se întreține pe sine şi, eventual, pe membrii lor de familie.În cazul în care un cetăţean român intenţionează să rămână pe teritoriul Finlandei mai mult de trei luni, trebuie să se înregistreze la secţia de poliţie din zona de jurisdicţie în care locuieşte.

Situaţiile în care cetăţenii români se pot înregistra la secţia de poliţie sunt următoarele:

  • dacă lucrează ca angajaţi sau liber profesionişti;
  • dacă studiază şi deţin resurse economice suficiente pentru a se întreţine pe sine şi, eventual, pe membrii lor de familie;
  • dacă deţin resurse economice suficiente pentru a se întreţine pe sine şi, eventual, pe membrii lor de familie, precum şi dacă au o asigurare de sănătate.

În vederea angajării, plății taxelor, efectuării de tranzacții bancare precum și pentru a putea beneficia de asistență socială, toți cetățenii finlandezi și străini aflați legal în Finlanda trebuie să aibă un cod personal de identitate (în finlandeză: henkilötunnus (HETU), în suedeză: personbeteckning).

Pentru obținerea acestuia cetățeanul străin trebuie să se adreseze Biroului Local de Evidență a Populației – Maistraatit (pentru informații suplimentare: http://www.vrk.fi/default.aspx?id=48&docid=56 sau http://www.vrk.fi/default.aspx?id=51&docid=0) sau să contacteze direct această autoritate la nr. de tel.: +358 295 535 001 sau fax +358 9 876 4369 ori e-mail: kirjaamo@vrk.fi .

Pentru verificarea condiţiilor particulare de intrare şi şedere prevăzute de legislaţia naţională recomandăm consultarea informaţiilor oficiale furnizate de autorităţile finlandeze:

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.


Doriţi să munciţi în Finlanda?

  • Muncă și asigurări sociale

Prin informaţiile prezentate şi recomandările sale, Ambasada României la Helsinki doreşte să contribuie la o informare mai bună a cetăţenilor români care intenţionează să muncească în Finlanda. Aceste date au un caracter informativ şi nu angajează răspunderea Ambasadei României la Helsinki.

Fiecare cetăţean român care doreşte să lucreze în această ţară trebuie să se asigure că are cunoştinţă despre oportunităţile şi riscurile pe care le presupune o astfel de decizie şi să-şi asume în mod individual măsurile de protecţie necesare.

Ambasada Romaniei la Helsinki recomandă cetăţenilor români care intenţionează să se deplaseze în Finlanda, pentru a lucra în aceasta ţară, să aibă în vedere următoarele:

  • să pregătească atent deplasarea în Finlanda, să se informeze cu privire la destinaţia spre care se îndreaptă și să dispună de fonduri suficiente pentru situaţii neprevăzute;
  • să aibă asigurate biletele de călătorie pentru întoarcerea în ţară în eventualitatea în care nu vor reusi să găsească un loc de muncă în această țară, precum si mijloace e întreţinere pe durata șederii in Finlanda;
  • să dispună de informaţii exacte privind firmele angajatoare, condiţiile de angajare, precum și modalităţile de cazare;
  • în cazul în care optează pentru o firmă privată de plasare a forței de muncă în străinătate, trebuie să se informeze cu privire la firma care va asigura serviciile de intermediere pentru a se asigura astfel de seriozitatea, onorabilitatea şi, nu în ultimul rând, de legalitatea serviciilor oferite. Pentru a preîntâmpina eventuale situaţii neplăcute şi pentru a evita firmele ce nu respectă prevederile legale, în momentul în care decideţi să apelaţi la un agent de ocupare a forţei de muncă puteți solicita la Inspectoratul Teritorial de Muncă în raza căruia îşi are sediul agentul, informaţii cu privire la îndeplinirea obligaţiei de înregistrare și la activitatea de intermediere propriu-zisă desfăşurată.

FOARTE IMPORTANT:

  • Reprezentanții Misiunii nu pot intermedia obţinerea unor contracte de muncă pe teritoriul Finlandei.
  • Reprezentanții Misiunii nu au posibilitatea să intervină direct în litigiile apărute în derularea unui contract realizat între un angajator finlandez şi un cetăţean român. Cei care se află într-o astfel de situaţie trebuie să se adreseze autorităților competente în acest sens (organizațiilor sindicale, Inspecției Muncii etc.) sau direct unui avocat finlandez sau român.
  • Reprezentanții Misiunii nu se pot substitui avocaţilor în cazul unor procese.

Informații suplimentare privind munca în Finlanda puteți obține de la:

Finnish Immigration Service

Adresă: P.O. Box 18, FIN-00581 Helsinki, Finland,

Tel: +358 295 430 431, E-mail: migri@migri.fi 

Website: http://www.migri.fi/working_in_finland

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Adresa: str. Dem.I.Dobrescu nr.2-4, Sectorul 1, Bucureşti, România

Telefon: +40 21 313.62.67; +40 21 315.85.56;

E-mail: relatiicupublicul@mmuncii.ro

Website: http://www.mmuncii.ro

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

Adresa: str. Avalanşei, nr.20-22, sector 4, Bucuresti, Romania

Telefon/Fax: +40 21 303.98.39; E-mail: mass.media@anofm.ro

Website: http://www.anofm.ro

Ambasada României în Finlanda – Atașatul pentru probleme de muncă și sociale

Adresa: Stenbackinkatu 24 00250 Helsinki

Telefon: +358 9 241 44 14 sau 241 36 24

Fax: +358 9 241 32 72
 

Accesul lucrătorilor români pe piața muncii

Informaţii privind accesul lucrătorilor români pe piaţa muncii din Finlanda

Cetăţenii statelor membre UE au dreptul la liberă circulaţie în Spaţiul Economic European, dacă deţin resurse economice suficiente pentru a se întreţine pe sine şi, eventual, pe membrii lor de familie.

Accesul cetăţenilor români pe piaţa muncii finlandeze este liber, încă de la aderarea României la UE. În general, pentru a putea ocupa un loc de muncă în această ţară, cunoaşterea uneia dintre cele două limbi oficiale, respectiv finlandeză sau suedeză, este esenţială. O astfel de condiţie impusă de angajator nu reprezintă o încălcare a libertăţii de circulaţie a lucrătorilor în Spaţiul Economic European, conform prevederilor art. 3, paragraful 1 din cadrul Regulamentului UE nr. 492/2011.

Cetăţenii statelor membre pot rămâne pe teritoriul Finlandei 3 luni fără a îndeplini vreo formalitate, dacă au o carte de identitate sau un paşaport valabil și dețin resurse economice suficiente pentru a se întreține.

  •  Unde se găsesc posturi vacante?

Străinii care doresc să caute un loc de muncă în Finlanda ar trebui să încerce să găsească un angajator dispus să-i angajeze înainte de a se transfera în această ţară. Acest lucru se poate realiza contactând direct societăţile care scot la concurs posturi pe propriile site-uri internet sau în anunţurile publicate în ziare sau autoritățile competente cu plasarea forței de muncă din această țară, precum Biroul de Ocupare şi Dezvoltare Economică (Employment and Economic Development Office – TE Office) sau EURES.

  • Cum se caută un loc de muncă în Finlanda?

Pentru a găsi un loc de muncă în această țară puteți contacta autoritățile competente cu plasarea forței de muncă din România și Finlanda sau direct firmele în căutare de angajați, astfel:

  • Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă din România – ANOFM: Strada Avalanşei, nr. 20-22, sector 4, Bucureşti; tel./fax: 004021.3039839; site web: http://www.anofm.ro, www.muncainstrainatate.anofm.ro care oferă servicii de mediere a forţei de muncă în Uniunea Europeană prin intermediul portalului mobilităţii europene, EURES: http://eures.anofm.ro/.
  • Biroul de Ocupare şi Dezvoltare Economică din Finlanda (Employment and Economic Development Office – TE Office - http://www.te-services.fi/te/en/index.html)  care furnizează informaţii cu privire la locurile de muncă vacante, obţinerea permiselor necesare angajării în Finlanda precum şi alte informaţii utile în domeniul muncii;
  • EURES (European Job Mobility Portal) (www.eures.europa.eu) a care furnizează informaţii cu privire la locurile de muncă, condiţiile de muncă şi de viaţă şi piaţa muncii din Finlanda şi din alte state membre ale UE.

Puteți contacta, de asemenea, și site-urile private de plasare a forței de muncă.

În cazul în care optați pentru o firmă privată de plasare a forței de muncă în străinătate, alegerea acesteia trebuie făcută cu mare atenție. În acest sens trebuie să obţineţi cât mai multe informații despre firma care va asigura serviciile de intermediere pentru a vă asigura astfel de seriozitatea, onorabilitatea şi, nu în ultimul rând, de legalitatea serviciilor oferite. Pentru a preîntâmpina eventuale situaţii neplăcute şi pentru a evita firmele ce nu respectă prevederile legale, în momentul în care decideţi să apelaţi la un agent de ocupare a forţei de muncă puteți solicita la inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia îşi are sediul agentul, informaţii cu privire la îndeplinirea obligaţiei de înregistrare, la activitatea de intermediere propriu-zisă desfăşurată şi informaţii despre firmele care nu mai desfăşoară activitatea de selecţie şi plasare forţă de muncă.

ATENȚIE: în cazul în care urmează să vă angajați în Finlanda este bine să vă aflați în posesia pașaportului întrucât acesta este singurul document de identitate acceptat de băncile din Finlanda pentru deschiderea unui cont bancar în vederea plății salariului.

Conflicte de muncă

Modalități de soluționare a conflictelor de muncă în Finlanda

În situația apariției unui conflict de muncă, lucrătorul respectiv trebuie să efectueze următorii pași în vederea rezolvării acestuia, astfel:

  • informarea sindicatului la care acesta este membru ce va încerca prin proprii reprezentanți să medieze conflictul de muncă dintre angajat și angajator;
  • dacă în urma acțiunii menționate la pc. 1 nu se ajunge la o înțelegere, se poate solicita intervenția Inspecției Muncii;
  • în cazul în care nici în urma acțiunii menționate la pc. 2 nu se rezolvă problema, cazul trebuie adus în fața unui judecător.

Recomandăm cetăţenilor români care muncesc în Finlanda să se înscrie într-un sindicat finlandez, ca o garanție suplimentară a respectării drepturilor lor.

Dacă lucrătorul nu este membru de sindicat, acest poate contacta direct Inspecția Muncii sau se poate adresa unui avocat (http://www.asianajajaliitto.fi/en/legal_services/find_a_lawyer).

De asemenea, lucrătorul cetățean român se poate adresa pentru sprijin în soluționarea unui conflict individual de muncă și atașatului pentru probleme de muncă și sociale din cadrul Ambasadei României din Finlanda.

Inspecția Muncii în Finlanda

Această autoritate este reprezentată în Finlanda de către Administrația de Sănătate și Securitate în Muncă ( http://www.tyosuojelu.fi/fi/workingfinland/). Aceasta este organizată teritorial în 5 zone diferite respectiv: Sud, Sud-Vest, Est, Centru-Vest și Nord. Este foarte important ca în cazul unui conflict individual de muncă respectivul lucrător să se adreseze autorității adecvate competente  din punct de vedere teritorial.

Modalitatea cea mai rapidă și mai eficientă de a rezolva un conflict de muncă este prin medierea acestuia  de către reprezentanții sindicali.

Un proces de muncă în Finlanda poate dura și câteva luni, în funcție de complexitatea acestuia.

Organizațiile sindicale din Finlanda

În Finlanda există trei organizații sindicale confederale, respectiv Organizația Centrală a Sindicatelor Finlandeze – SAK (http://www.sak.fi/english), Confederația Sindicală Finlandeză a Profesioniștilor - STTK (http://www.sttk.fi/en-GB/) și Confederația Sindicală Finlandeză a Personalului de Conducere – AKAVA (http://www.akava.fi/en), ce organizează categorii diferite de lucrători astfel: SAK este confederația ”gulerelor albastre”, STTK a ”gulerelor albe” iar AKAVA este a angajaților absolvenți de studii universitare.

Organizațiile sindicale și cele patronale stabilesc prin negociere principalele drepturi și obligații în domeniul muncii stipulate în contactele colective de muncă. În general contractele colective de muncă conțin prevederi suplimentare față de legislația muncii în favoarea lucrătorilor. Există contracte colective de muncă stabilite aproape în toate sectoarele de activitate iar angajatorii sunt obligații să respecte prevederile acestora.

De asemenea sindicatele se implică în sprijinirea propriilor membrii în cazul în care aceștia sunt implicați în conflicte de muncă.

Conflictele colective de muncă în Finlanda

Dreptul de a desfășura o acțiune colectivă nu este recunoscut în mod expres în legislația finlandeză. Cu toate acestea, libertatea de asociere este consfințită prin Constituție și această libertate include dreptul de a participa la activitățile unei asociații.

Pașii de urmat pentru soluționarea unui conflict colectiv de muncă pe teritoriul Finlandei sunt aceiași ca în cazul unui conflict individual de muncă, aceștia fiind menționați anterior.

În cazul în care un grup de lucrători români se află într-un conflict colectiv de muncă pe teritoriul Finlandei se pot adresa pentru sprijin în soluționarea acestuia și atașatului pentru probleme de muncă și sociale din cadrul Ambasadei României din Finlanda.

Acțiunile colective, respectiv greve, sunt permise în limitele prevăzute în Legea privind contractele colective și în procedura reglementată prin Legea privind medierea în litigiile de muncă (1962). (http://www.finlex.fi/fi/laki/kaannokset/1962/en19620420.pdf)

Oricine intenționează să declanșeze o grevă, cu cel puțin 14 zile înainte de începerea acesteia, trebuie să notifice în scris celeilalte părți și Biroului Național de Conciliere (National Conciliation Officers) motivele care stau la baza grevei precum și momentul începerii și încheierii acesteia. Aprobarea grevei poate fi amânată de către Ministerul Muncii, în cazul în care se consideră că această măsură amenință interesul general sau dacă este necesar mai mult timp pentru medierea între părți.


Ameninţări teroriste

Terorismul este un fenomen global, nelocalizat, prin urmare nici Finlanda nu poate fi exclusă din faţa acestei ameninţări. Finlanda nu a suferit atacuri teroriste directe pe teritoriul naţional. Vă recomandăm să urmăriţi în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile finlandeze şi să accesaţi periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).


Siguranţă şi criminalitate

Finlanda este o ţară cu un nivel foarte scăzut al criminalităţii. Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).

Recomandări generale:

  • Păstraţi în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi nu le expuneţi în mod vizibil asupra dumneavoastră sau în maşini.
  • Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă.
  • În cazul călătoriei cu autobuzul sau trenul păstraţi atenţia asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei.
  • Pentru ieşirile în oraşe, în special în zonele aglomerate, lăsaţi documentele personale la hotel şi păstraţi numai o copie a actelor de identitate (paşaport, permis de şedere).

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, vă recomandăm să contactaţi poliţia locală precum şi cel mai apropiat oficiu consular român.

În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor finlandeze, apelaţi numărul de urgenţă 112.

Atenţie! Dacă sunaţi din greşeală la 112, nu închideţi! În caz contrar, vi se poate trimite o maşină în locul în care vă aflaţi, pentru a vedea dacă totul este în regulă!


Sistemul medical

Asigurarea medicală este obligatorie în Finlanda. Încheierea poliţelor de asigurare trebuie făcută în România, neexistând posibilitatea încheierii lor în Finlanda. Vă recomandăm cu insistenţă să încheiaţi o asigurare medicală de sănătate sau să obţineţi Cardul European de Sănătate înainte de a pleca într-o călătorie. Dacă vă îmbolnăviţi sau aveţi un accident pe durata unei şederi temporare într-un stat membru UE, formularul E112 sau cardul european de asigurări sociale de sănătate vă va da acces la îngrijirile medicale necesare. Acest Card vă va permite să primiţi asistenţa medicală necesară în timpul şederii dumneavoastră temporare în orice ţară a Uniunii Europene.

Mai multe detalii găsiţi la adresele: www.cnas.ro/ şi www.ceass.ro/.

Este bine ca asigurarea medicală suplimentară să fie valabilă în toate ţările. În baza unei asemenea asigurări, facultative, aveţi acces la serviciile de urgenţă atât din sistemul public de sănătate, cât şi din cel privat (în funcţie de tipul poliţei de asigurare). La încheierea unei asemenea asigurări verificaţi coordonatele partenerului societăţii de asigurare în ţara de destinaţie şi de tranzit.

Vă recomandăm să vă încheiaţi, înainte de plecare, o asigurare de călătorie. Aceasta are valabilitate în toate ţările şi poate să acopere de la riscurile de bază (îmbolnăviri, accidente, urgenţe stomatologice, repatriere sanitară sau în caz de deces) până la toate riscurile de călătorie, inclusiv pierderea/ furtul/ deteriorarea bagajelor, anularea plecării în străinătate, falimentul companiei aeriene etc.

Asigurarea de viaţă s-a dovedit benefică pentru familiile celor decedaţi în urma unor accidente sau din motive de boală. În Uniunea Europeană nu aveţi nevoie de vaccinări speciale.


Condiţii privind traficul auto

  • Circulaţia auto

Circulaţia se desfăşoară pe partea dreaptăa drumurilor publice.
Există obligativitatea circulaţiei cu farurile aprinse, pe tot timpul zilei şi indiferent de condiţiile atmosferice, atât în localităţi, cât şi în afara acestora. Asigurarea auto esteobligatorie.

În Finlanda sunt recunoscute poliţele de asigurare tip "Carte Verde" eliberate de societăţile de asigurare româneşti. În prezent, în Finlanda nu există taxe pentru folosirea drumurilor publice, indiferent de categoria acestora.

La staţiile de benzină din Finlanda este disponibilă numai benzina fără plumb. Pentru autoturismele fără catalizator, este recomandată benzina fără plumb E98, care conţine aditivi speciali (preţ aproximativ 1,2 / Euro/litru).
Este obligatorie echiparea autoturismelor cu cauciucuri de iarnă în perioada de iarnă (01.11. – 30.04), cu posibilitate de prelungire în funcţie de condiţiile meteo.
 

  • Centura de siguranţă

Este obligatorieatât pentru ocupanţii locurilor din faţă, cât şi pentru cei din spate.
 

  • Folosirea telefonului mobil la volan

Este interzisă.
 

  • Limitele de viteză admise
    • 50 Km/h în localităţi
    • 80 km/h în afara localităţilor
    • pe autostrăzi viteza maximă este de 120 km/h
    • pe timp de iarnă sunt impuse restricţii suplimentare de viteză
       
  • Parcarea

În marile oraşe există locuri special amenajate pentru parcarea autoturismelor, marcate corespunzător şi prevăzute cu automate pentru taxare, vizibil indicate la fiecare loc de parcare, comune unui tronson mai lung de carosabil. După efectuarea plăţii, este obligatorie afişarea la loc vizibil, pe bord, a bonului eliberat de automat, pe care este înscrisă perioada de staţionare (funcţie de zona de taxare şi perioada din zi, taxa de parcare poate varia între 2 şi 5 Euro pe oră). Amenda pentru neplata parcării este cuprinsă între 20 şi 40 Euro.

În general, parcarea este gratuită de seara (ora 19:00) până dimineaţa (ora 7:00) precum şi sâmbăta şi duminica sau în sărbătorile legale. Orele exacte între care este gratuită parcarea sunt înscrise la fiecare loc de parcare, pe tăbliţe adiţionale în care primul rând de cifre aflat între paranteze se referă la ziua de sâmbătă, iar al doilea rând de cifre, înscris cu litere roşii, se referă la ziua de duminică.
 

  • Aparatele anti-radar şi de detectare a radarului

Pe teritoriul Finlandei sunt interzise deţinerea şi utilizarea dispozitivelor de detectare şi bruiaj a aparatelor radar.
 

  • Permisul de conducere

Permisul de conducere românesc este valabil în Finlanda.
 

  • Informaţii pentru cazuri de accidente de circulaţie

Accidentele, indiferent de natura acestora, se declară atât la poliţie (număr de apel în caz de urgenţă pentru poliţie: 10022 sau numărul general pentru orice situaţii de urgenţă: 112), care întocmeşte actul de constatare, cât şi la Finnish Motor Insurer's Centre, "Green Card" Office (Liikennevakuutuskeskus, Bulevardi 28, 00120 Helsinki, tel. +358 9 680401, fax +358 9 68040368).

Dacă în urma accidentului sunt răniţi, trebuie anunţată poliţia locală, după ce aţi acordat primul ajutor. Nu mişcaţi autovehiculele de la locul accidentului, cu excepţia situaţiilor când aceasta este necesară pentru acordarea primului ajutor. Locul accidentului se semnalizează cu ajutorul triunghiurilor reflectorizante sau alte mijloace luminoase vizibile, plasate la 100-150 metri înainte.


Utilizarea cărţilor de credit

Atenţie! Operatorii Western Union solicită în mod obligatoriu ca persoanele care trimit sau ridică sume de bani să se identifice prin paşaport, cartea de identitate nefiind acceptată.

În Finlanda sunt acceptate toate tipurile de cărţi de credit şi debit europene şi nord-americane, iar utilizarea acestora este foarte frecventă.


Regimul medicamentelor

Sunt excluse atât la intrare cât şi la ieşire drogurile de orice tip şi substanţele dopante.

Atenţie! Nu luaţi cu dumneavoastră decât cantităţile de medicamente strict necesare!
Vă recomandăm să aveţi la dumneavoastră reţeta medicului pentru medicamentele care depăşesc sfera celor uzuale. Antibioticele nu se eliberează decât pe bază de reţetă.


Reglementări vamale

Nu există controale la graniţele interne, dintre statele semnatare ale Acordului Schengen: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, precum şi Islanda, Norvegia şi Elveţia (ultimele trei nefiind membre ale UE).

Din motive de ordine publică, sănătate publică sau de securitate naţională, la graniţele interne ale UE se pot introduce controale, pentru perioade limitate.

Informaţii complete privind limitele cantitative precum şi condiţii pentru introducerea anumitor produse sunt accesibile pe pagina web a vămii.http://www.tulli.fi/en/finnish_customs/publications/passengers_removals/index.jsp.


Regimul animalelor de companie

Pentru spaţiul UE, aveţi nevoie de paşaport european pentru animalele de companie. Acest document se poate procura de la medicul veterinar şi trebuie să conţină informaţii despre vaccinarea antirabică. Animalul trebuie identificat printr-un microcip electronic.

 

Informaţiile prezentate în această secţiune au numai caracter informativ. Ele nu angajează răspunderea ministerului, pentru eventualele prejudicii suferite pe timpul călătoriei. Fiecare călător trebuie să fie conştient de faptul că riscurile de securitate sunt prezente oriunde în lume şi să îşi asigure în mod individual măsurile de protecţie necesare.

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice