Structurile de cooperare regională si…

Cooperarea transfrontalieră sub forma euroregiunilor

Organisme Principale. Mod de lucru

Condiţiile propice pentru dezvoltarea optimă a unei euroregiuni sunt echilibrul economic minimal, elementele culturale comune şi moştenirea istorică, dar şi parteneriatul unor unităţi administrative aparţinând statelor membre UE. Plecând de la aceste criterii, o serie de instituţii europene au promovat dezvoltarea euroregiunilor şi au sprijinit diverse proiecte, iniţiatorii acestora având ca parteneri unităţi administrative din state membre sau nemembre UE.

Unităţile administrativ teritoriale, organismele de drept public şi asociaţiile care fac parte din euroregiuni au la dispoziţie un instrument de cooperare teritorială nou, reglementat de Regulamentul nr. 1082/2006 privind instituirea Grupării Europene de Cooperare Teritorială (GECT).

GECT este o structură cu personalitate juridică, care poate acţiona în numele membrilor săi. Membrii GECT trebuie să fie situaţi pe teritoriul a minim două state membre UE, iar alte entităţi nemembre UE se pot asocia grupării, dacă dreptul intern al statului respectiv permit această asociere.

La nivelul fiecărei euroregiuni există un Consiliu şi/sau un Secretariat care împreună cu Preşedinţia-în Exerciţiu a Euroregiunii (deţinută prin rotaţie de către o autoritate locală sau regională) asigură coordonarea activităţilor de cooperare transfrontalieră. De asemenea, fiecare euroregiune dispune de mai multe Comitete specializate în domenii diferite: economie, mediu, cultură, turism etc.

Modelul de colaborare în cadrul euroregiunilor a fost sprijinit de UE ca un exerciţiu de pregătire pentru aderare a statelor participante şi ca un micro-experiment pentru implementarea şi dezvoltarea unor relaţii specifice spaţiului comunitar în interiorul şi între regiunile din statele candidate.

Proiectele iniţiate de către reprezentanţii euroregiunilor sunt co-finanţate prin fondurile structurale ale UE (Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune), prin diferite programe (ex: INTERREG - sprijinirea cooperării transfrontaliere, transnaţionale şi interregionale şi dezvoltării armonioase şi echilibrate a întregului spaţiu comun), precum şi prin fonduri publice ale comunităţilor locale şi prin fonduri private (fundaţii, ONG-uri, întreprinderi etc.). Pentru proiectele la care participă şi state candidate la aderarea la UE sunt alocate fonduri prin intermediul Programului PHARE-CBC (cross border cooperation), Instrumentul pentru Asistenţă de Preaderare (IPA) sau Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat (ENPI).

Deşi atât Consiliul Europei, cât şi Uniunea Europeană sunt implicate în dezvoltarea politicilor regionale, trebuie remarcată diferenţa de orientare a celor două instituţii în acest domeniu. Astfel, dacă politica regională a UE are mai ales o finalitate economică, Consiliul Europei acordă o importanţă deosebită conservării patrimoniului cultural specific fiecărei regiuni, dialogului între culturi, grupuri etnice şi religii, precum şi dezvoltării instituţionale.