Centrul de presă

Participarea ministrului delegat Maria Ligor la ediția 2016 a Universității de Vară de la Izvoru Mureșului

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
16.08.2016

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, a participat luni, 15 august 2016, la deschiderea celei de-a XIV-a ediții a Universității de Vară de la Izvoru Mureșului.

Evenimentul, organizat cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, se desfășoară în perioada 15 – 20 august și reunește un număr important de exponenți ai mediului asociativ românesc din afara granițelor, reprezentând comunitățile istorice și migrația de mobilitate.

Ministrul delegat a enunțat obiectivele strategice ale Departamentului, printre care se numără și profesionalizarea echipei și simplificarea procedurilor de acordare a finanțării nerambursabile. Totodată, Maria Ligor a discutat separat cu lideri ai asociațiilor românești din Serbia, Bulgaria și Ucraina despre problemele specifice cu care aceștia se confruntă.

La lucrările Universității de Vară sunt așteptați să participe, în zilele următoare, politicieni de pe cele două maluri ale Prutului, reprezentanți guvernamentali și ai mediului academic, precum și lideri de opinie din diaspora.