Centrul de presă

Convorbirea telefonică a ministrului afacerilor externe, Ramona-Nicole Mănescu, cu omologul turc, Mevlüt Çavuşoğlu

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
25.07.2019

Cu ocazia învestirii în funcție, ministrul afacerilor externe, Ramona-Nicole Mănescu, a avut astăzi, 25 iulie 2019, o convorbire telefonică cu ministrul turc al afacerilor externe, Mevlüt Çavuşoğlu.

Mulțumind pentru felicitările adresate cu această ocazie, demnitarul român a exprimat angajamentul de a sprijini continuarea cooperării cu Turcia, pe toate palierele, dată fiind consistența relației bilaterale, care se derulează în parametrii Parteneriatului strategic adoptat în 2011 și al Planului de acțiuni aferent. Convorbirea a permis o scurtă trecere în revistă a agendei bilaterale, fiind evidențiată satisfacția privind stadiul cooperării economice și comerciale, apreciindu-se rolul Forumurilor de afaceri și al Comisiei mixte de cooperare economică și comercială (JETCO).

De asemenea, ministrul Mănescu a reliefat că, în contextul deținerii mandatului de Președinte al Consiliului UE, România a acționat în sensul imprimării unei dinamici constructive în relația dintre UE și Turcia. A reamintit organizarea Consiliului de Asociere UE-Turcia, după o pauză de patru ani. A pledat pentru menținerea dialogului – factor esențial menit a reduce tensiunile, reliefând necesitatea unei bune cooperări pentru gestionarea provocărilor comune.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice