Informaţii de călătorie

Chile - proteste violente

Tip: 
Atenţionare de călătorie
Data: 
20.10.2019

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Chile că, începând cu data de 19 octombrie 2019, a fost decretată stare de urgență pentru o perioadă de 15 zile. Se recomandă ocolirea zonelor centrale ale capitalei Santiago de Chile, precum și călătoriile cu metroul metropolitan, pentru a se evita incidentele cu populația locală.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Santiago de Chile: +56222323441, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Chile: +56981397854.

Ministerul Afacerilor Externe  recomandă consultarea paginilor de Internet: http://santiagodechile.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice